Rață mare

 

Rața mare (Anas platyrhynchos) este specia de rață cea mai răspândită la noi în țară, având un dimorfism sexual evident. Masculul are culoarea de fond cenușie, capul și gâtul verzui-metalizat, pieptul brun și coada neagră, gulerul alb, subcodalele albe și două dintre penele negre, cele mijlocii, răsucite caracteristic în sus, oglinda este albastră, marginită de doua dungi albe înguste. Femela are culoarea brun-gălbuie, cu pete și dungi brune, negre și albe. Oglinda femelei este identică cu cea a masculului, iar picioarele sunt portocalii. Se adaptează cu ușurință la o multitudine de habitate, din zonele de tundră până în cele subtropicale, habitate ce cuprind ape încet curgătoare sau stătătoare, relativ adăpostite, estuare și delte, lagune, coaste maritime unde apa este de mică adâncime, lacuri, râuri, iazuri și bălți. Preferă apele de mică adâncime, cu vegetație adiacentă, submersă sau flotantă. Evită în general apele adânci sau cele expuse.

Este o specie omnivoră și oportunistă, hrana acesteia cuprinzând resturi vegetale, frunze, tuberculi, rizomi, rădăcini, semințe, insecte și larvele acestora, melci, crustacee, mormoloci și chiar pești de talie mică. Este o specie foarte activă noaptea și efectuează zboruri zilnice între locurile de înnoptat și cele de hrănire.

Migrează în stoluri, la migrația de primăvară stolurile fiind predominant formate din perechi. Stolurile se separă în luna februarie, când perechile încep să caute locuri pentru cuibărit. Perechile cuibăresc separat, dar uneori pot forma și colonii. Cuibăresc pe sol în vegetație deasă, sub bolovani, în scorburi sau la baza tufelor. De asemenea, frecvente sunt cazurile de cuibărire pe plauri sau în stufărișuri. După împerechere, masculul părăsește femela și se alătură altor masculi, așteptând perioada de năpârlire care începe în luna iunie. Uneori pot rămâne în preajma femelei, pentru o a doua împerechere în cazul distrugerii primului cuibar. Depunerea pontei are loc începând cu luna februarie (în zonele mai calde), aceasta fiind compusa din 8-14 oua verzui sau albastru-verzui, care sunt incubate timp de 27-28 de zile. Dacă prima ponta este distrusă, depune o a doua pontă, de regula mai redusă, constând din 6-12 ouă.

Perioada de reproducere este foarte solicitantă pentru femelă, deoarece ea investește aproape jumătate din greutatea ei corporală în producerea de ouă. Din acest motiv, este foarte importantă existența zonelor de liniște și de hrănire pentru conservarea acestei specii. Puii sunt nidifugi și urmează femela în apă imediat sau la câteva ore după eclozare. Ei se pot hrăni singuri, însă depind de îngrijirea parentală până devin zburători, la vârsta de 7-8 săptămâni. Această specie este frecvent vizată de speciile parazitare la cuibărit, care pot depune ouă în cuiburile raței mari (așa cum sunt rața cu cap castaniu – Aythya ferina, rața sulițar – Anas acuta, rața moțată – Aythya fuligula, rața roșie – Aythya nyroca, rața pestriță – Anas strepera, rața lingurar – Anas clypeata, rața sunătoare – Bucephala clangula). În aceste cazuri, femela de rață mare poate cloci întreaga pontă, sau poate elimina ouăle de altă culoare.

 

Foto: Rătezanu Ionuț – Victor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Name *