Lebădă de iarnă

 

Lebăda de iarnă (Cygnus cygnus) este o pasăre migratoare, cu o talie foarte mare (circa 145-160 cm lungime, cu anvergura aripilor cuprinsă între 205-235 cm și greutate de 10-12 kg), de culoare albă, răspândită în regiunile nordice ale Eurasiei (Rusia, Scandinavia, Islanda) care migrează spre regiunile temperate din sudul Europei și Asiei unde iernează. La noi o putem vedea doar pe timp de iarnă, așa cum se constată și din numele ei; primele stoluri sosesc la noi prin luna octombrie, altele în noiembrie.

Penajul este totalmente alb, picioarele negre, ciocul galben cu vârf negru, lipsit de umflătura prezentă la lebăda de vară (Cygnus olor). Gâtul este ținut vertical drept, nu îndoit în formă de S; cât timp plutește pe apă, aripile nu sunt ridicate niciodată așa cum obișnuiește să facă lebăda de vară. În timpul zborului, fâlfâirea aripilor nu produce șuierat. De asemenea, în zbor emite un sunet caracteristic, rezonant ca de trompetă sau o goarnă, cel mai frecvent sub forma unei succesiuni rapide de trei-patru țipete clo-clo-clo melancolice și interesante, oarecum asemănătoare cu sunete emise de gâște sălbatice; când stă liniștită pe luciul apei, combină notele și „cântă”… iar la stoluri mari acest spectacol este incredibil de interesant; din această cauză mai este numită și lebădă cântătoare, contrar lebedei de vară care nu emite sunete și se mai numește lebădă mută.

Preferă atât lacurile întinse cu apă dulce sau salmastră (de exemplu cele din sistemul lagunar), cât și cele cu vegetaţie palustră abundentă. De asemenea, este întâlnită și pe lacurile cu vegetaţia mai puţin dezvoltată și în bazinele sau heleșteiele de mici dimensiuni. În vecinătatea zonelor umede, unde se concentrează în efective mai mari, pot fi frecvent observate pe terenurile agricole cultivate sau pe arături, unde pasc deseori în compania grupurilor de gâște sălbatice.

Hrana este în aproape exclusiv vegetală, consumând în general vegetaţie palustră. Rareori consumă și viermi, insecte, moluște sau chiar pești.

În timpul migrațiilor zboară în grupuri, la înălțimi foarte mari, de până la 2.000 m. Pentru a-și lua zborul au nevoie de suprafeţe mari de apă. Zboară în stoluri în forma literei „V“, iar în timpul zborului aripile produc un foșnet ușor. Longevitatea maximă cunoscută este de 26 ani și 6 luni.

În timpul perioadei de împerechere se înregistrează lupte între masculi. După formare, perechile rămân unite pe viaţă, și masculul veghează asupra femelei, cuibului și a puilor. Puii migrează și își petrec iarna împreună cu părinţii, iar uneori se alătură grupului și pui din anii precedenţi.

Foto: Olteanu Constantin Viorel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Name *