Guguştiucul (Streptopelia decaocto) este o pasăre sedentară, fiind una din cele mai des întâlnite păsări de la noi. Guguștiucul nu a fost o pasăre prezentă dintotdeauna în fauna țării noastre. Ea a apărut prin anii 1920-1930 iar de atunci a „cucerit” cu succes întreaga Europă. Guguștiucul este o pasăre originară din Asia iar în Europa a ajuns pe cale naturală. Este prezentă în toate localitățile mici sau mari pe care le preferă pentru oportunitățile ideale pentru cuibărit cât și pentru abundența de hrană. Mai ales toamna pleacă pentru a se hrăni în lanurile de culturi agricole și cu precădere în cele de floarea soarelui.
Guguștiucul are un colorit general cenușiu, cu nuanțe brune pe spate iar vârfurile aripilor sunt cenușiu închis spre negru. Specific este semigulerul de culoare neagră. Ciocul este de culoare neagră iar picioarele sunt roșiatice. Lungimea corpului este de 33 cm, anvergura aripilor este de 55 cm iar greutatea maximă de 220 g.
Hrana este mai ales de natură vegetală fiind adunată cel mai adesea de pe sol. S-au observat și comportamente de scormonire, ruperea unor verdețuri sau fructe din arbuști, vizitarea unor hrănitoare ale animalelor din gospodării etc. Consumă mai ales grăunțe (grâu, porumb), semințele unor buruieni, completate de fructe suculente, plante germinate, frunze verzi etc. Insectele sunt prinse mai rar, iar uneori chiar din zbor; consumă ocazional moluște mici. O proporție însemnată a hranei se compune din resturile alimentare găsite pe jos, inclusiv din hrana oferită animalelor domestice.
Cuplurile sunt monogame și durează un sezon de reproducere, dar frecvent rămân împreună și perioade mai lungi (datorită atașamentului comun față de un teritoriu). Perechile se pot forma încă din toamnă, de regulă însă în februarie-martie, când încep să se manifeste prin cântecul teritorial și zborurile nupțiale. Teritoriul este foarte mic, de câteva sute de metri și nu este menținut peste iarnă, când guguștiucul se asociază în stoluri hrănindu-se în comun în locuri bogate în hrană. Masculul propune mai multe locuri pentru cuib dintre care femela alege unul. Cel mai frecvent cuibul este plasat pe arbori sau arbuști de foioase, aproape de trunchi, la înălțimi relativ mici. Cuibul se poate găsi frecvent pe clădiri, stâlpi, cuiburi vechi ale altor specii. El este o platformă sumară făcută de femelă din rămurelele adunate de mascul de pe sol sau rupte din arbori. Depune ouăle în perioada aprilie-septembrie, uneori chiar în afara acestei perioade. Ponta se compune din 2 ouă albe. Ambii părinți clocesc timp de 13-14 zile, începând de regulă după primul ou. Puii nidicoli sunt hrăniți cu „lapte de gușă” (secreție generată de gușa părinților) și stau în cuib trei săptămâni, după care își iau zborul. Ei sunt îngrijiți de mascul încă 2-3 săptămâni, timp în care femela depune o pontă nouă. Într-un an cresc 2-3 rânduri de pui, însă numeroase ponte sunt pierdute și înlocuite, astfel că numărul de ponte (inclusiv cele de înlocuire) poate să ajungă la 7-8, aceasta explicând și viteza cu care specia a cucerit Europa.
Foto: Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România