Barza neagră

 

Barza neagră (Ciconia nigra) cunoscută și sub denumirile de Cocostârc negru și Barză țigănească, este o specie caracteristică pădurilor de câmpie și de pe dealuri ce au în apropiere zone umede.

Ca dimensiuni, are o lungimea de 95–100 cm, anvergura aripilor 144–155 cm; cântărește aproximativ 3 kg. Aripile, gâtul și coada sunt negre cu reflexe metalice arămii și verzui; abdomenul este alb. Tinerii sunt lipsiți de luciul metalic. Ciocul este roșu închis; la tineri verde-cenușiu. Picioarele sunt roșii închis; la tineri verde-cenușiu.

Se hrănește în special cu țipari, când îi găsește, mamifere mici, pui de păsări, ouă, broaște, moluște, lipitori, râme, șopârle, șerpi, insecte.

Sunt păsări monogame.

Cuibul este construit în copaci înalți, mai rar pe stânci abrupte. Același cuib este adesea folosit în mai multe sezoane. Cuibul nou este destul de mic; devine însă tot mai cuprinzător prin reamenajări anuale, ajungând la 90–120 cm în diametru. Este format din crengi și consolidat cu pământ și mănunchiuri de iarbă și este căptușit cu mușchi, iarbă sau paie.

Ponta începe de obicei pe la mijlocul lui aprilie și durează până la mijlocul lui mai. Ouăle, în numar de 3-5, sunt depuse la interval de 2 zile și sunt de culoare albă la suprafață și verde-aprins pe partea internă a cojii.

Incubația durează 30-38 de zile. Clocirea este asigurată în majoritatea timpului de femelă și începe de la primul sau de la cel de-al doilea ou depus.

 

 

Foto: Romanescu Andrada – Alina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Name *