Barza albă

 

Barza albă (Ciconia ciconia) este singura pasăre de talie mare din ornitofauna ţării care s-a apropiat de om şi îşi construieşte cuibul în vecinătatea noastră. Încă de pe vremea romanilor era socotită pasăre sfântă „avis pia et benigna” considerată la fel şi astăzi în multe zone. Multe credinţe populare se leagă de această pasăre: aduce primăvara, aduce noroc casei unde îşi face cuibul şi o fereşte de foc şi fulger, poate prevesti  belşugul, norocul, starea sănătăţii etc.

Nu poate fi confundată cu nici o altă pasăre: are picioare lungi şi un cioc roşu, penele corpului sunt albe, iar remigele negre. Diferenţele dintre sexe sunt aproape inexistente: în general masculul este mai mare (în medie 3,8 kg) decât femela (3,3 kg). Puii au la început ciocul şi picioarele negre. Mai târziu, picioarele devin roşii-maronii, iar de la vârsta de nouă săptămâni şi culoarea ciocului se pigmenteză treptat în roşu. Pentru o perioadă de timp, însă, se va mai păstra la vârful ciocului culoarea neagră. Barza albă poate fi recunoscută uşor şi în zbor: are gâtul şi picioarele întinse, spre deosebire de stârci, la care în zbor gâtul este întotdeauna strâns în formă de „S”.

Vârsta berzelor poate să ajungă în captivitate şi la 30 de ani. În România, cea mai mare longevitate s-a înregistrat la o barza inelată în 1960 în Delta Dunării care a fost regăsită după 12 ani şi 6 luni în Tanzania. Este una dintre puţinele păsări mute. Totuşi, produce un clămpănit prin lovirea celor două maxilare.

Cuibul este amplasat pe un loc însorit şi înalt cu o vedere bună asupra zonelor de hrănire. Este construit din crengi, rădăcini, pământ şi este căptuşit cu paie, fân, iarbă, bălegar, uneori şi cu hârtie şi cârpe. Cuibul poate atinge dimensiuni impresionante prin adăugarea de material în fiecare an (1,5 m diametru, 1-2 m înălţime şi o greutate de aproximativ 40 kg). Un cuib nou poate fi construit de perechea de berze în jur de 8 zile. De obicei, perechea foloseşte mai mulţi ani la rând acelaşi cuib. Adeseori în pereţii exteriori ai cuibului cuibăresc foarte multe perechi de vrăbii de câmp (sau de vrăbii negricioase, Passer hispaniolensis, în cuiburile de barză din Dobrogea).

Berzele se întorc la locurile lor de cuibărit pe la sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie. De obicei, masculul soseşte primul, care ocupă imediat cuibul şi începe activitatea de renovare a cuibului. În această perioadă au loc frecvent lupte, deoarece şi alţi masculi încearcă să ocupe cuibul. Prima femelă care soseşte la cuib este în general acceptată şi are loc imediat împerecherea. Aceeaşi pereche poate cuibări împreună mai mult decât un sezon, partenerii fiind atraşi probabil mai mult de acelaşi cuib, decât unul de celălalt.

Femela depune 2-7 (în general 3-4) ouă albe. În timpul clocitului, pe coaja ouălor pot să apară pete maronii. Masculul şi femela clocesc alternativ, iar schimbul părinţilor la cuib este precedat întotdeauna de o ceremonie însoţită de clămpănit. La noi, puii ies din ouă la începutul verii, în iunie, după aproximativ 32 de zile de clocit. Eclozarea ouălelor nu are loc în acelaşi timp, ci se petrece în mod separat, în general la intervale de două zile. Puii la început au numai 65-80 de grame, sunt acoperiţi cu un puf alb şi, deşi nici nu pot încă să se ridice în picioare, pot deja să clămpănească.

Numărul mediu al puilor este în general trei. Dacă cantitatea necesară de hrană nu poate fi asigurată pentru toţi puii, părinţii (în general masculul) aruncă jos din cuib puiul cel mai mic (fenomenul este cunoscut şi sub numele de cronism).

Puii în primele 2-3 săptămâni sunt protejaţi şi supravegheaţi de unul dintre adulţi, care va rămâne permanent lângă ei. La vârsta de trei săptămâni puii stau deja în picioare. La vârsta de şapte săptămâni ating mărimea părinţilor, iar pe la mijlocul – sfârşitul lunii iulie părăsesc cuibul. La început fac exerciţii de zbor în cuib care constau din sărituri şi bătăi de aripi, întărindu-şi astfel muşchii.  Mai târziu, reuşesc să facă mici incursiuni în zbor în imediata apropiere a cuibului. La vârsta de trei luni nu mai depind de părinţi şi pot să se hrănească singuri. Încep să se asocieze cu alţi pui zburători de la alte cuiburi.

De la depunerea primului ou până la destrămarea familiei, viaţa de familie a berzelor durează în jur de 16 săptămâni.

Barza albă se hrăneşte exclusiv cu animale. Hrana este foarte variată şi cuprinde insecte (lăcuste, greieri), larve, râme, amfibieni, mamifere mici (şoareci de câmp), şerpi şi şopârle etc. Resturile nedigerate sunt eliberate după 1,5 – 2 zile, prin regurgitare sub formă de ingluvii având dimensiuni de aproximativ 50×35 mm, uşor de găsit în jurul cuibului. Prin analiza ingluviilor se poate determina compoziţia de hrană a păsărilor.

Foto: Ciortan Bogdan

Foto: Olteanu Constantin Viorel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Name *